Sari la conținut
Slotora pentru restauranteAnunțați-mă la lansare

Ghid · grupuri și ocazii

Rezervări de grup la restaurant: botezul, majoratul, Crăciunul firmei și 8 Martie

Un botez cu treizeci și cinci de invitați aduce într-o duminică mai mult decât trei seri obișnuite de marți. Tot el poate strica duminica, dacă numărul final se află la ora unu, mesele lipite nu încap între stâlpi, iar familia de la masa de lângă a rezervat și ea.

Publicat

Calendarul grupurilor, așa cum îl trăiește un restaurant românesc

Anul are vârfuri previzibile. Botezurile umplu duminicile de primăvară până toamna, după slujbă, cu bunici, nași și copii mici. Majoratele cad vineri și sâmbătă seara și țin până târziu. Petrecerile de Crăciun ale firmelor se rezervă din octombrie și se înghesuie în primele trei săptămâni din decembrie, mai ales în zilele lucrătoare. De 1 și 8 Martie nu vine un grup mare, ci zece mese de colege în aceeași seară. Prânzul din duminica de Paște aduce familii întregi, de multe ori la aceeași oră.

Nunta este altă meserie, cu altă logistică, și nu face obiectul acestui ghid. Restul se poate primi bine cu câteva reguli stabilite din timp, nu la telefon, cu familia așteptând răspunsul.

Ce cere fiecare ocazie de la planul sălii

Botezul de duminică

O masă lungă din mese lipite sau o sală mică întreagă, scaune înalte pentru copii, loc pentru tort și pentru cărucioare. Restul sălii trebuie să știe dinainte că la prânz e gălăgie.

Majoratul

Seară lungă, grup tânăr, uneori muzică. Merită o sală separată sau o oră de început devreme, ca să nu ocupe mesele de la a doua rotație a celorlalți.

Crăciunul firmei

Rezervat cu săptămâni înainte, cu un număr care se schimbă de trei ori. Un meniu fix și un termen pentru numărul final vă scutesc de cele mai multe telefoane. Pentru firmele mici, același meniu poate fi pus pe pagină, pe zilele lui din decembrie, ca fiecare să-și rezerve singur masa.

1 și 8 Martie

Nu masa mare e problema, ci zece mese de șase care vin toate la șapte. Aici contează limita de oaspeți pe interval, nu combinațiile de mese.

Prânzul de Paște

Familii de opt până la doisprezece, aceeași oră, aceeași dorință de a sta mult. Hotărâți devreme dacă primiți o singură tură sau două.

Șase reguli pe care le stabiliți înainte de sezon

  1. O mărime de la care rezervarea devine cerere

    Peste zece persoane, de exemplu, nimeni nu mai primește masa direct online. Cererea ajunge la dumneavoastră și nu blochează nimic până nu o confirmați.

  2. Combinațiile de mese, desenate o dată

    Ce mese se lipesc pentru doisprezece, pentru douăzeci, pentru treizeci, și dacă trec printre stâlpi. Hotărât în octombrie, nu în duminica botezului.

  3. La telefon, aceleași întrebări de fiecare dată

    Ocazia, câți adulți și câți copii, de la ce oră până la ce oră, meniu fix sau à la carte, tort adus de ei. Totul în nota rezervării, nu în memoria celui care a răspuns.

  4. Sala închisă sau mese blocate

    Pentru un botez de patruzeci, închideți sala mică în ziua aceea, cu motivul scris. Pentru un grup de cincisprezece ajunge să blocați mesele combinației. Faceți asta chiar dacă botezul a venit ca eveniment sau ca cerere de pe pagină: evenimentul nu ține singur mesele libere.

  5. Un termen pentru numărul final

    „Numărul definitiv până joi la prânz.” Scris în confirmare, spus la telefon. Dacă cereți și o arvună, citiți întâi ghidul nostru despre arvună și avans.

  6. Grupul, numit la briefing

    În ziua respectivă, toată tura trebuie să știe de la început că la unu vine botezul de treizeci și cinci și unde stă.

Decembrie, separat de restul anului

Multe restaurante care nu deschid la prânz în restul anului o fac în decembrie, pentru firme. Tratați-l ca pe un serviciu cu datele lui de început și de sfârșit, nu ca pe o excepție scrisă pe un bilet. Așa, rezervările de prânz din 3 decembrie nu ajung să ceară o masă într-o zi de martie în care bucătăria nici nu e deschisă.

Ce face Slotora pentru grupuri, și doar atât

  • Combinațiile de mese care se pot lipi, cu numele lor și câte persoane încap.
  • O mărime peste care rezervarea online devine cerere, plus cel mai mic și cel mai mare grup acceptat online.
  • Închiderea unei săli într-o anumită zi, cu motiv, și blocarea unor mese anume.
  • Rezervarea telefonică, cu nota ei liberă, și un serviciu care rulează doar între două date, cum e prânzul din decembrie.
  • Briefingul de dinainte de serviciu, cu grupurile mari ale zilei și ocazia spusă la rezervare.
  • Evenimentele restaurantului: o masă cu meniu fix pe zilele alese, cu numărul ei de locuri, limitele de grup și întrebările ei (dietă, alergii), sau o sală privată pe care familia o cere de pe pagină. Cine rezervă un loc primește un bilet cu cod, pe care gazda îl bifează la ușă.

Anunțați-mă la lansare

Întrebări despre grupuri

Ce fac dacă la botez vin mai puțini decât au anunțat?

Depinde ce ați scris în confirmare. Dacă ați convenit un număr definitiv până la o dată și un meniu fix, aveți pe ce vă sprijini. Dacă nu, rămâne o discuție. De aceea termenul pentru numărul final se spune înainte, nu după.

Las grupurile mari să rezerve online?

Până la o mărime, da. Peste ea, e mai bine ca rezervarea să devină o cerere: o discuție de cinci minute la telefon lămurește ora, meniul și copiii mai bine decât orice formular.

Poate o familie să ceară sala pentru botez fără să sune?

Da, dacă puneți pe pagina restaurantului o sală privată pe cerere. Familia scrie data, câți vin, numele, e-mailul, telefonul și un mesaj; restul — meniul, copiii, ora — îl lămuriți tot dumneavoastră, la telefon. Cererea nu închide sala: o închideți când ați căzut de acord.

Cum evit ca 8 Martie să blocheze bucătăria?

Nu prin combinații de mese, ci printr-o limită de oaspeți pe sfert de oră. Zece mese de șase la ora șapte înseamnă șaizeci de feluri principale în același timp; împrăștiate pe o oră, sunt o seară bună.

Combinarea meselor · Regulile de rezervare · Arvună sau avans · Restaurantul de evenimente și grupuri · Toate ghidurile