Pentru meditatori și coachi

Programări pentru meditații și coaching, cu lecții periodice

La meditații, cel care programează aproape niciodată nu e cel care învață: e mama, seara, de pe telefon. La coaching e un adult care vrea un ritm. Slotora le dă amândurora același lucru simplu: o oră fixă pe săptămână, pusă o singură dată, și un pachet de lecții plătit înainte.

0 lei pe lună · 0% comision · fără limită de programări sau cliente · fără card la înregistrare · SMS-urile și extraopțiunile AI se plătesc din credite și nu pornesc până nu le activezi

Creează cont gratuit

Meditații și coaching, una lângă alta

Alegi meseria la înscriere, iar pagina ta vorbește limba ei.

Ce setezi pentru meditații și ce setezi pentru coaching
MeditațiiCoaching
Prima întâlnire„Lecție de probă”, scurtă, deseori gratuită„Discuție de cunoaștere”, după care oferi programul
RitmulO lecție pe săptămână, toată școalaLa una sau două săptămâni, câteva luni
Cine programeazăPărintele, cu numele copiluluiClientul, pentru el însuși
Cum se plăteștePachet de opt sau zece lecțiiProgram vândut ca pachet de ședințe
Ce notezi dupăCe s-a lucrat și ce urmează data viitoareNotița confidențială a ședinței

O programare făcută de la masa din bucătărie

Mama lui Matei vrea matematică marțea, până la Evaluarea Națională.

  1. Linkul

    Deschide pagina ta

    Pachetele de lecții apar sus, la vedere, iar sub ele lecțiile pe care le dai.

  2. Ritmul

    „Lecții periodice” e prima întrebare

    Alege marțea la 17:00 și câte lecții vrea. Seria se pune dintr-odată, fără douăzeci de mesaje.

  3. Copilul

    Scrie numele lui Matei

    Programarea e a mamei, care plătește; lecția e a lui Matei. În agendă vezi amândouă numele.

  4. Confirmarea

    Primește e-mailul și mementourile

    Pentru o lecție online, linkul de Zoom, Meet sau Teams vine în confirmare și în memento, nu pe pagina publică.

Ce te ajută după ce lecțiile au pornit

Lecție de recuperare

Pentru o lecție anulată târziu sau ratată dai un credit, valabil câte zile alegi. Următoarea lecție făcută din el costă zero. Tu decizi de fiecare dată, iar familia nu primește nimic automat.

Notițe doar pentru tine

După lecție sau ședință scrii ce s-a întâmplat și un rând pentru data viitoare. Notița nu ajunge niciodată într-un mesaj, într-o campanie sau la AI.

Situația lunii pentru părinte

Toate lecțiile din lună ale unei familii, cu ce s-a plătit și ce mai e de plătit, pe o pagină pe care o printezi sau o arăți. Nu ține loc de factură.

Opt lecții, la două săptămâni

Un pachet poate avea ritmul lui. Când îl vinzi, programezi toate lecțiile deodată, la intervalul ales.

Programul, oferit după discuția de cunoaștere

Pentru coaching, pe programarea discuției găsești pachetele tale, cu linkul paginii deschis pe ele, gata de copiat sau de trimis clientului.

„Înainte de prima sesiune”

Un chestionar de coaching în română: obiectivele, ce s-a încercat deja, cum arată succesul și ce fel de sprijin preferă clientul.

Sincer: ce nu face

Nu e un catalog școlar
Slotora nu ține note, teste sau rapoarte de progres pentru părinți. Ține lecțiile, plățile și notițele tale.
Nu trimite rezumatul lecției
Ce i-ai spune părintelui după lecție îi scrii tu, deocamdată. Notițele tale confidențiale nu pleacă nicăieri.
Nu emite bon fiscal
Slotora nu este casă de marcat și nu emite bon fiscal; dacă ai casă de marcat, încasările de la persoane fizice le treci în continuare pe ea. Pentru facturi, Slotora se poate lega de contul tău Oblio.

Întrebări de la meditatori și coachi

Pot da lecții și online, și acasă la elev?

Da. Faci un serviciu pentru fiecare variantă. La cel online pui linkul ședinței, iar la cel de acasă alegi „Merg la client”, ca părintele să-ți scrie adresa la programare.

Ce se întâmplă când copilul e bolnav?

Părintele mută lecția din linkul din e-mail, până la termenul stabilit de tine. Dacă a trecut termenul, marchezi tu lecția și decizi dacă dai un credit de recuperare.

Pot ascunde subiectul ședinței din mesaje?

Da. Cu „Mesaje discrete” pornite, confirmările și mementourile spun doar că există o programare, când și unde, fără numele serviciului.

Am grupe mici de trei-patru elevi. Merge?

Da. O lecție de grup are un număr de locuri, iar fiecare familie își ia un loc. Când grupa e plină, nu mai apare ca liberă.

Marțea la cinci, pusă o singură dată

Îți faci contul, pui lecțiile și pachetele, apoi trimiți linkul familiilor. Seria fiecărui elev se pune în câteva atingeri.

Cont gratuit

Ne permiți să măsurăm ce pagini sunt cu adevărat utile? „Accept tot” ne permite să măsurăm și propriile reclame.

Ce înseamnă mai exact?

Am dori să folosim Google Analytics pentru a vedea care pagini ajută și care nu și pentru a reține ce afiș, pliant sau mesaj de-al nostru — ori recomandarea cărui salon — te-a adus aici. „Accept tot” permite în plus un pixel publicitar Meta, ca să știm care dintre reclamele noastre a adus un salon care s-a și înregistrat — iar dacă îți creezi un cont, serverul nostru îi trimite Meta adresa ta de e-mail criptată (hash), niciodată ca text lizibil, împreună cu adresa IP, datele browserului și identificatorii proprii de cookie ai Meta — niciodată numele tău —, exclusiv pentru ca aceasta să recunoască faptul că înregistrarea a venit dintr-o reclamă. Nimic din toate acestea nu rulează pe pagina de programări a unui salon. Tot ce are nevoie serviciul în sine funcționează oricum. Politica de cookie-uri